
Moldovean arestat pentru răpirea unui cetăţean al UE
Un moldovean dat în urmărire internaţională de Interpol a fost arestat de poliţie, fiind bănuit că a participat la răpirea unui cetăţean al UE pentru care estorcau de la rudele acestuia suma de 1 milion de euro, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Bărbatul reţinut, în vârstă de 31 ani, figurează În fişierul Biroului Naţional Central Interpol ca deosebit de periculos, posibil înarmat, violent, predispus spre evadare. Oamenii legii l-au arestat la domiciliul său din satul Jeloboc, raionul Orhei.
Potrivit cercetărilor, suspectul a acţionat în complicitate alte cu trei persoane, cumnatul său, de 26 de ani, şi alţi doi cetăţeni străini, unul dintre care încă nu a fost identificat. La 26 iunie 2011, aflându-se în UE, cei patru au ameninţat cu o armă de foc un bărbat, chiar la intrarea în casa acestuia, după care l-au încătuşat şi l-au ţinut ostatic într-o locuinţă timp de peste două săptămâni.
La domiciliul moldoveanului, poliţia a găsit două arme cu lunetă, o armă semiautomată şi un pistol cu trei încărcătoare. De asemenea, au fost depistate câteva sute de cartuşe de mai multe tipuri, inclusiv cu gloanţe explozive. O bună parte din armamentul şi muniţiile enumerate erau deţinute ilegal.
Bărbatul se află în arest preventiv şi este cercetat penal conform legislaţiei europene.
-
AȘTEPTĂRILE AUTORITĂȚILOR LOCALE ȘI ANGAJAMENTELE GUVERNANȚILOR
02.07.2022 -
Consiliul Europei: „Salarizarea în APL din R.Moldova și măsurile concrete de descentralizare financiară rămân provocări majore!”
02.07.2022 -
Directorul executiv al CALM Viorel Furdui a prezentat în cadrul CALRE raportul realizat în rezultatul monitorizării aplicării Cartei Europene în Cehia!
02.07.2022 -
Proiectul „Întreprinderi și comune puternice pentru Moldova”, lansat la Edineț și Soroca
01.07.2022 -
Opinia CALM privind acțiunea oficiului Cancelariei de Stat de a anula Decizia CMC în domeniul stabilirii tarifelor în transport municipal: autonomia locală și descentralizarea sunt principii constituționale fundamentale și trebuie respectate!
29.06.2022
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
Comentarii 1
Am vizitat si eu lacul Sf.Ana in 9 iulie 2011.Mi-a lasat un gust amar, tot ce am gasit acolo.Desi am ptliat 20 lei, taxa de vizitare chipurile a ""REZERVATIEI"",am gasit acolo un strand unde faceau baie o multime de oameni, gratare cu mici si carne la greu, barci si saltele pe apa unde copii puteu sa-si faca nevoile in apa lacului, fara probleme.Numai a rezervatie nu semana.E exemplul tipic de distrugere romaneasca a tot ce avem mai curat si sfint, pe acest pamint.Greu imi vine sa cred, ca se poate intimpla asa ceva.Am parasit acele locuri, unde dupa 26 de ani speram sa gasesc micuta capela si lacul asa cum le stiam eu curate si linistite, ca pe vremea pe care multi o hulesc dar si mai multi o regreta.Rusine sa ne fie ca popor si tara.