Sursa imagine: captura FB

Reacția lui Dorin Chirtoacă la declarațiile antiunioniste ale Maiei Sandu: „Asemenea afirmații toarnă apă la moara socialiștilor, comuniștilor și a altor staliniști”

Declarațiile scandaloase a liderei PAS, Maia Sandu, despre unirea Moldovei cu România stârnesc tot mai multe nemulțumiri în rândurile promotorilor acestui deziderat. După președinta partidului „Dreapta”, Ana Guțu, și liderul organizației ODIP, Vlad Bilețchi, acum și primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, o hotărât să se expună în privința declarațiilor liderei PAS. Acesta este de părere că asemenea afirmații despre unire seamănă doar confuzie în rândurile cetățenilor și alimentează retorica promovată de PSRM și alte partide anti-unioniste.

„Doamna Sandu, asemenea afirmații seamănă doar confuzie în mintea poporului rătăcit, spălat pe creier de propaganda comunistă și toarnă apă la moara socialiștilor, comuniștilor și a altor staliniști. Ați mai turnat odată apă la moara lor la alegeri prin greșeala care a influențat alegerile în mod sigur cu "mărul otrăvit", de ce o faceți din nou? Cu așa opoziție, unii o sa conducă mult și bine...”, a scris edilul capitalei pe pagina sa de facebook.

Reamintim că scandalul s-a iscat după ce în cadrul congresului PAS, lidera formațiunii, Maia Sandu, a declarat că unirea cu România nu este reală întrucât UE nu va permite României „să înghită” un alt stat. Mai mulți lideri ai organizațiilor și formațiunilor politice promotoare a unionismului au criticat dur aceste afirmații, făcând o paralelă cu stilul similar în care vorbește președintele Igor Dodon despre unire. 

Autor: SV
14.09.2017 Actual
321
0

Comentarii 2

  • Efim:

    Eu cred ca totul e mult mai simplu, Maia mereu a fost cu 12 fete, o persoana falsa ca si Filat. Spune doar ceia ce-i convine de moment. Cred ca nu poti avea incredere in asa politicieni.

    14.09.2017 16:28
  • Adevarul:

    Iata tot unionismul de care da dovada Maia Sandu la fel este si partenerul sau Andrei Nastase care a alungat unionistii din PMAN.

    14.09.2017 17:59