Sursa imagine: point.md

Blogger, despre noua gafă a Maiei Sandu: I-a oferit lui Plahotniuc ocazia perfectă, prin denunţul la procuratură, să scoată din nou în evidenţă că el rezolvă problemele țării

Bloggerul Veaceslav Balacci consideră că prin acțiunile pe care le desfășoară în prezent lidera PAS, Maia Sandu, și care sunt îndreptate împotriva lui Plahotniuc, aceasta îi face, de fapt, o favoare președintelui PDM. De vină în această situație, potrivit bloggerului, sunt consilierii de care ascultă președinta PAS, moșteniți de la Vlad Filat, ”despre soarta căruia toți știu foarte bine”.
 
„Chiar dacă facem abstracţie de „împuşcătura în picior” a Maiei Sandu, descrisă mai sus, de data asta o să-i dau dreptate lui Andrei Năstase, ea, de fapt, îi face un mare serviciu lui Plahotniuc. Şi nu doar prin soluţiile juridice care vor urma în urma denunţului, care cel mai probabil nu vor fi favorabile denunţătorului. Dincolo de componenta de PR cu efect de scurtă durată pentru imaginea ei, acţiunea liderei PAS conţine şi o imensă componentă de reclamă ascunsă pentru Plahotniuc. Ea scoate în evidenţă cum acesta se implică din unica funcţie oficială pe care o deţine, cea de preşedinte de partid, în „rezolvarea problemelor” ţării şi îi face un mare serviciu, prin faptul că îl acuză că se ocupă de asta de la partid. I-a oferit ocazia perfectă prin denunţul la procuratură să scoată din nou în evidenţă că el, chiar cu preţul încălcării legii, face, drege şi „rezolvă probleme”, de la alimentaţie în şcoli şi grădiniţe şi până la lupta împotriva traficului de droguri”, scrie Balacci pe blogul său.
 
Bloggerul consideră de asemena că Sandu greșește, dar și dă dovadă de ipocrizie atunci când îl acuză pe Plahotniuc de faptul că se implică în treburile statului, fără a deține vreo funcție publică. Or, potrivit bloggerului, Maia Sandu a participat ea însăși la un exercițiu similar, când Vlad Filat, deja ex-premier și lider al PLDM, chema la partid miniștrii delegați de formațiunea pe care o conduce și le dădea indicații.
 
„Ca şi în cazul votului mixt, aceasta din nou uită de PLDM şi bagajul politic pe care îl duce în spate. Vorba lui Traian Băsescu, „ea a fost ministru în trei guverne, Filat, Leancă şi unul cu G”. Respectiv, ea cunoaşte nu doar din auzite, dar şi din văzute, despre şedinţele pe care le organiza Filat la sediul PLDM când deja nu mai era prim-ministru, nici măcar deputat. Totuşi, acesta convoca în calitate de lider de partid miniştii delegaţi de PLDM (şi nu doar) şi le dădea indicaţii privind activitatea din executiv, în legătură cu care Filat nu mai avea nicio atribuţie oficială. Maia Sandu, fost ministru PLDM, a fost martor ocular şi auditiv la acele şedinţe. Şi n-a avut nicio problemă cu „uzurparea puterii de către Filat”, nu şi-a prezentat demisia în semn de protest. Şi nici denunţuri la procuratură pe şeful ei de partid n-a depus”, adaugă bloggerul Veaceslav Balacci.
 

Autor: SV
13.10.2017 Opinii
418
0

Comentarii 2

  • realist:

    mama draga! Nu-i mai puneti va rog poza in stiri. Ma sperii

    13.10.2017 16:59
  • Andrian:

    Maia are o problema cu memoria daca nu tine minte cum lucra in alianta cu PD si nici cuvant nu se auzea la ea in adresa democratilor, atata timp cat ea avea functie si era tot normal.

    13.10.2017 17:30