Sursa imagine: reuters.com

Un ambasador american și-a anunțat demisia, motivând că nu mai poate servi sub administrația Trump

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Panama, John Feeley, diplomat de carieră şi fost pilot de elicopter al marinei militare, şi-a anunţat demisia din funcţie, explicând că nu mai poate servi sub administraţia preşedintelui Donald Trump, informează Reuters.

'În calitate de funcţionar diplomatic de rang inferior, am semnat un jurământ de a-l servi cu loialitate pe preşedinte şi administraţia sa într-un mod apolitic, chiar şi atunci când s-ar putea să nu fiu de acord cu anumite politici', a explicat John Freely pentru Reuters, citând din scrisoarea sa de demisie.
 
'Instructorii mei mi-au arătat în mod clar că, dacă aş considera că nu pot face acest lucru, aş fi obligat să iau decizia de onoare de a demisiona. Acel moment a venit', a adăugat diplomatul.
 
Potrivit agenţiei Reuters, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat a confirmat plecarea ambasadorului Freely din funcţie, precizând că acesta 'a informat Casa Albă, Departamentul de Stat şi guvernul din Panama despre decizia sa de a demisiona din motive personale, efectivă de la data de 9 martie a acestui an'.
Autor: Agerpres
13.01.2018 Actual
453
0

Comentarii 0