Sursa imagine: EPA

postBrexit: David Frost face apel la UE "să se scuture de ultimele urme de reavoinţă" la adresa Regatului Unit

Negociatorul-şef al guvernului britanic pentru Brexit, lordul David Frost, a făcut apel la Bruxelles "să se scuture de ultimele urme de reavoinţă" la adresa Regatului Unit pentru faptul de a fi părăsit blocul comunitar, transmite duminică dpa.

Declaraţia vine în contextul în care Uniunea Europeană a acuzat Regatul Unit că a încălcat tratatul privind Brexitul încheiat cu Bruxellesul şi a anunţat că va lansa o acţiune în justiţie deoarece Londra a prelungit unilateral o măsură specifică privind Irlanda de Nord menită să faciliteze schimburile comerciale.

Într-un articol publicat în The Sunday Telegraph, lordul Frost a declarat că decizia a fost legală şi a avut menirea să protejeze vieţile de zi cu zi ale locuitorilor provinciei britanice Irlanda de Nord.

"Cu Boris Johnson ca prim-ministru, agenda noastră este aceea a unei ţări care priveşte către exterior, încrezătoare că poate conlucra cu alţii în vederea unui obiectiv comun. Aceasta ne este speranţa şi în ceea ce priveşte relaţiile noastre cu prietenii şi aliaţii noştri europeni. Sper că se vor scutura de ultimele urme de reavoinţă la adresa noastră din cauza faptului că am plecat (din UE), şi să construiască în schimb o relaţie prietenoasă, între egali suverani", a scris lordul Frost.

Autor: agerpres.ro
07.03.2021 Actual
816
0

Comentarii 0